Faceți căutări pe acest blog

Zilele Siguranței pe Internet 2025 la BNRM


Biblioteca Națională a Republicii Moldova marchează Zilele Siguranței pe Internet și Anul European al Educației pentru Cetățenie Digitală 2025

În fiecare an, în luna februarie, se desfășoară Ziua Siguranței pe Internet, o inițiativă menită să promoveze un mediu digital sigur și responsabil pentru toți utilizatorii, în special pentru copii și tineri. 

Sloganul campaniei, „Împreună pentru un internet mai sigur”, subliniază importanța colaborării între instituții, experți și comunități pentru crearea unui spațiu online sigur și prietenos.

Biblioteca Națională a Republicii Moldova (BNRM) și Centrul Pro-European de Servicii și Comunicare, se alătură acestei inițiative și organizează anual sesiuni educaționale dedicate siguranței digitale, alături de parteneri naționali și internaționali din domeniul educației media și securității cibernetice.

Evenimente speciale în 2025

Anul acesta, marcarea Zilei Siguranței pe Internet, la 11 februarie, capătă o dimensiune specială, fiind organizată în contextul Anului European al Educației pentru Cetățenie Digitală, lansat de Consiliul Europei.

Cu această ocazie, CPESC al BNRM a vernisat expoziția 
Educație pentru Cetățenie Digitală" și va organiza o serie de sesiuni interactive destinate elevilor, studenților și profesorilor, axate pe teme esențiale ale securității online și educației digitale:

11 februarie 2025 Relațiile în mediul online - între încredere, provocări și pericole reale .

 Sesiune pentru elevi privind Siguranța online – organizată în colaborare cu expertul din cadrul La Strada Moldova, reprezentant oficial al Zilei Siguranței pe Internet în Republica Moldova.


Prima sesiune a unei serii de activități educative dedicate siguranței online,s-a desfășurat la 11 februarie, în ziua celebrării Zilei Siguranței pe Internet in 2025.




Sesiunea cu genericul "Relațiile în mediul online - între încredere, provocări și pericole reale". a fost moderată de expertul Victoria GRIBINEȚ, coordonatoare activități educaționale în cadrul Centrului Internațional „La Strada”, care este reprezentantul oficial al Zilei Siguranței pe Internet în Republica Moldova


Scopul activității a fost să ajute participanții tinerii să conștientizeze riscurile inerente relațiilor în mediul online și să învețe modalități eficiente de protecție, astfel încât experiențele lor digitale să fie sigure și pozitive.

În cadrul sesiunii,tinerii din Școala Internațională Heritage împreună cu profesoara Tatiana Popa  au fost implicați în discuții interactive despre modul în care se construiesc relațiile online, provocările ce pot apărea și riscurile asociate. De asemenea,eleviii au fost invitați să analizeze situații reale și să identifice pericolele potențiale din interacțiunile virtuale.





Activitatea a inclus studii de caz, exerciții practice și scenarii de simulare care au permis participanților să înțeleagă mai bine mecanismele manipulării online, strategiile de evitare a capcanelor digitale și importanța discernământului în comunicarea online.



În cadrul evenimentului au fost desfășurate mai multe activități interactive
  • Offline și online:
  • Triunghiul relației
  • Riscurile unei relații online
  • Studiu de caz
Un aspect esențial al sesiunii a fost sublinierea importanței setării limitelor clare, comunicării deschise și respectului reciproc în orice relație, indiferent dacă aceasta se desfășoară în spațiul digital sau în viața reală. De asemenea, s-au oferit recomandări practice privind gestionarea informațiilor personale, evitarea comportamentelor toxice și raportarea incidentelor suspecte din mediul online.





Prin această activitate, Centrul Pro-european al BNRM , La Strada Moldova și Școala Internațională Heritage și-a reafirmat angajamentul în promovarea unui internet sigur și responsabil, oferind tinerilor instrumentele necesare pentru a naviga în mediul digital într-un mod conștient și protejat.


Totodată, elevii au avut ocazia să viziteze expozițiia CPESC „Educație pentru Cetățenie Digitală”


Album foto -   https://shorturl.at/AhfkC


*     *      *

14 februarie 2025 – „Etică utilizării inteligenței artificiale în procesul educațional” Sesiune pentru profesori privind Inteligența artificială și educația




Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în parteneriat cu META Moldova și "AI SKILLS", au organizat sesiunea interactivă pentru profesori "Etica utilizării inteligenței artificiale în procesul educațional". Evenimentul a avut loc într-un cadru dinamic, fiind parte a Zilelor Siguranței pe Internet 2025 la BNRM și desfășurat în contextul Anului European al Educației pentru Cetățenie Digitală.

Sesiunea a fost susținută de Denis Zacon, expert în inteligență artificială și fondator al "AI SKILLS", care a oferit perspective actuale asupra impactului AI în procesul educațional, evidențiind metode de integrare a noilor tehnologii în activitatea didactică. 



Profesorii participanți au explorat modalități concrete de utilizare a AI pentru optimizarea muncii lor, 





exersând tehnici de redactare a prompturilor eficiente și descoperind aplicații utile pentru îmbunătățirea procesului de predare- învățare.

  • Evenimentul a fost interactiv, punând accent pe schimbul de experiență în domeniul educației digitale și al utilizării AI în învățământ. Printre subiectele abordate s-au numărat:
  • Cum pot fi formulate sarcinile didactice pentru a transforma AI într-un mijloc de cunoaștere și stimulare a creativității elevilor.
  • Exemple practice de utilizare a AI pentru crearea de materiale didactice, teste, prezentări interactive și jocuri educaționale.
  • Rolul AI în simplificarea sarcinilor administrative ale profesorilor.
  • Modalități etice și eficiente de utilizare a AI în evaluarea elevilor și prevenirea plagiatului.

Această sesiune a consolidat angajamentul BNRM, META Moldova și "AI SKILLS" în sprijinirea cadrelor didactice pentru o integrare eficientă și responsabilă a inteligenței artificiale în educație.



Album foto - https://www.facebook.com/media/set/?vanity=cpescmdbnrm&set=a.922087630135406

Reportaj Radio Moldova -  https://www.facebook.com/cpescmdbnrm/posts/pfbid07Z8WMoyvBhRqp9LiuMUPesZ1Rvmd2ZfDaFtVaegqvXyyDZAuCiCTtDMNJZToHoJFl

Vezi de asemenea 

Lecția publică "Inteligența artificială pe înțelesul tuturor" cu experta Veronica Crețu


Februarie

Siguranța online : bullying și cyberbullying online . Sesiune privind cyberbullying-ul – susținută de un formator de educație media, având scopul de a sensibiliza tinerii asupra riscurilor agresiunii online și măsurilor de prevenire.


18.02.2025

Pe 18 februarie, în contextul Zilei Siguranței pe Internet, a avut loc activitatea „Siguranța online : bullying și cyberbullying online” la care au participat elevi de la Școala Waldorf. Evenimentul, susținut de formatorul în educație media Natalia Ghimpu,  a oferit elevilor o incursiune captivantă în dezvoltarea tehnologiilor digitale și impactul acestora asupra societății moderne.


În cadrul activității, tinerii au explorat etapele-cheie ale evoluției Internetului:



  • Conceptul de „rețea de calculatoare interconectate” 
  • Dezvoltarea protocoalelor de comunicare
  • Lansarea World Wide Web 
  • Era broadband, social media și mobilitatea Internetului 
O componentă esențială a evenimentului a fost educația privind protecția în mediul online.


Elevii au învățat măsuri esențiale pentru securizarea datelor și prevenirea amenințărilor cibernetice
  • Setarea confidențialității pe rețelele sociale; 
  • Evitarea partajării informațiilor personale cu persoane necunoscute; 
  • Recunoașterea și raportarea amenințărilor online; 
  • Blocarea agresorilor virtuali și conștientizarea riscurilor digitale.

Pe lângă discuțiile teoretice, elevii au participat activ la exerciții practice menite să îi ajute să identifice și să combată riscurile din mediul digital.





 În plus, au explorat expoziția dedicată Educației pentru Cetățenie Digitală, care oferă o perspectivă amplă asupra educației pentru cetățenie digitală și a importanței utilizării responsabile a tehnologiilor.






Prin această activitate, sperăm că tinerii vor deveni mai conștienți de provocările din spațiul online, își vor consolida cunoștințele despre securitatea digitală și vor transmite aceste informații prietenilor și familiei.

Reportaj Radio Moldova - https://shorturl.at/J8LHo


Împreună, construim un internet mai sigur https://www.saferinternetday.org





Activitățile noastre interactive anterioare






Un comentariu:

Cautare in

Traduceti