Faceți căutări pe acest blog

Sesiuni interactive „Europa pentru tineri - Europa pentru tine”


 
În perioada septembrie - octombrie 2024, Centrul Pro-European de servicii și comunicare (CPESC), în parteneriat cu Programul „Tinerii Ambasadori Europeni”, organizează Sesiuni interactive  „Europa pentru tineri - Europa pentru tine”, în contextul referendumului constituțional privind aderarea Republicii Moldova la UE.

În cadrul sesiunilor tinerii vor afla mai mult despre Uniunea Europeană și parteneriatul său cu Moldova, beneficiile aderării RM la UE, oportunitățile pentru tineret finanțate de UE, etc. 

Tinerii ambasadori își vor împărtăși cunoștințele și experiențele, iar invitații vor avea posibilitatea să adreseze întrebări și să abordeze subiecte de la egal - la egal cu persoane de aceeași vârstă, conștientizând astfel rolul tinerilor în societate și importanța participării acestora în procesul decizional.


15.10.2024

Seria de sesiuni interactive „Europa pentru tineri – Europa pentru tine” a continuat pe 15 octombrie, Centrul Pro-European al BNRM fiind vizitat de elevi de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”. Evenimentul a fost organizat în același spirit informativ, având ca scop familiarizarea tinerilor cu valorile Uniunii Europene și beneficiile integrării Republicii Moldova în acest spațiu comunitar.


Sesiunea a început cu o prezentare a activităților Centrului Pro-European de Servicii și Comunicare (CPESC), elevii foond informați despre resursele și oportunitățile pe care le oferă. Aceștia au avut ocazia să viziteze expozițiile pregătite de CPESC, inclusiv „Convenția de la Istanbul: Un deceniu de combatere a violenței împotriva femeilor” și bannerele ce ilustrează „Asistența Uniunii Europene acordată Republicii Moldova”.





Moderatorii, Valentin Gherman și Valeria Lopotenco (Programul "Tinerii Ambasadori Europeni din Moldova" (https://euneighbourseast.eu/young-european-ambassadors), au prezentat participanților informații relevante despre istoria, valorile și instituțiile Uniunii Europene, subliniind importanța Politicii Europene de Vecinătate și impactul acesteia asupra Republicii Moldova.



Elevii au explorat structura instituțională a UE, aflând despre rolurile Consiliului European, Comisiei Europene, Parlamentului European și Curții de Justiție a UE. Discuțiile s-au concentrat pe relevanța acestor instituții în contextul aderării Republicii Moldova la UE .Aceștia au discutat despre etapele procesului de integrare în UE și avantajele pe care tinerii le pot obține din această colaborare











Elevii au fost încurajați să exploreze oportunitățile oferite de Uniunea Europeană, cum ar fi programele de mobilitate pentru tineret, inclusiv Erasmus+, și să devină ambasadori ai valorilor europene în comunitățile lor.

Și de această dată, sesiunea s-a încheiat cu un quiz interactiv, care a provocat participanții să își testeze cunoștințele despre Uniunea Europeană. 



Câștigătorii au fost premiați cu surprize oferite de Tinerii Ambasadori Europeni din Moldova și Europe Café.









08.10.2024


Seria de sesiuni interactive „Europa pentru tineri – Europa pentru tine” a continuat pe 8 octombrie, când Centrul Pro-European al BNRM a găzduit elevii din 3 clase liceale (XI-XII) de la Liceul Teoretic „Pro Succes”, evenimentul având scopul de a aduce mai aproape de tineri informații esențiale despre Uniunea Europeană și procesul de aderare al Republicii Moldova.


Elevii au fost întâmpinați cu o prezentare despre activitatea CPESC și despre resursele informaționale valoroase pe care acesta le oferă. De asemenea, li s-a oferit ocazia de a explora expozițiile tematice organizate de către CPESC, inclusiv „Convenția de la Istanbul: Un deceniu de combatere a violenței împotriva femeilor” și expoziția de bannere intitulată „Asistența Uniunii Europene acordată Republicii Moldova”.

 

Moderată de tânărul ambasador Valentin Gherman,(Programul "Tinerii Ambasadori Europeni din Moldova" (https://euneighbourseast.eu/young-european-ambassadors)) sesiunea a captat atenția tinerilor cu o prezentare interactivă și accesibilă despre istoria, valorile fundamentale și instituțiile Uniunii Europene. A fost  subliniată importanța relațiilor dintre UE și Republica Moldova prin Politica Europeană de Vecinătate, discutând principalele etape ale integrării în UE și avantajele care decurg din acest proces.





Elevii au fost încurajați să se implice activ și să profite de oportunitățile oferite de programele dedicate tinerilor, cum ar fi Erasmus+, care facilitează schimburi educaționale și culturale. De asemenea, li s-a explicat cum pot deveni ambasadori europeni în propriile școli și comunități, contribuind astfel la promovarea valorilor europene.






La finalul sesiunii, atmosfera s-a destins cu un quiz interactiv care a stârnit competiția prietenoasă între participanți.


Câștigătorii au fost răsplătiți cu premii oferite de Tinerii Ambasadori Europeni din Moldova și Europe Café.






23.09.2024

În prima luna a noului an școlar la BNRM a fost organizată o activitate adresată tinerilor. Sesiunea informativă „Europa pentru tineri - Europa pentru tine” desfășurată în Sala Centrului Pro-european al BNRM a fost facilitată de "Tinerii Ambasadori Europeni din Moldova" (https://euneighbourseast.eu/young-european-ambassadors) și a implicat elevi din clasa a XI-a de la liceul teoretic "Antioh Cantemir" din mun. Chișinău.

La inceputul lecției elevilor li s-a vorbit despre activitatea CPESC și oportunitățile informaționale pe care acesta le oferă. De asemenea, aceștia s-au familiarizat ce expozițiile pregătite de CPESC și prezente în spațiile BNRM: Expoziția tematică "Convenția de la Istanbul: Un deceniu de combatere a violenței împotriva femeilor" si Expoziția de bannere „Asistența Uniunii Europene acordată Republicii Moldova”.



.
În cadrul sesiunii informative, moderatorul, dl Valentin Gherman,împreună cu colegele Daiana Varzari și Madalina Buga, în baza unei prezentări, le-a vorbit tinerilor prezenți, într-un limbaj accesibil despre istoria, valorile și instituțiile Uniunii Europene, despre politică europeană de vecinătate care cuprinde și Republica Moldova, și despre principalele etape de integrare în Uniunea Europeană și beneficiile acesteia.






Tinerii au fost îndemnați să descopere și să beneficieze de oportunitățile oferite de programele dedicate ale UE, cum ar fi Erasmus+ sau să devină Ambasadori europeni în comunitățile lor școlare.




Activitatea s-a încheiat cu un Quiz cu premii pentru castigatori, oferite de Tinerii Ambasadori Europeni din Moldova" si Europe Cafe.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cautare in

Traduceti