Democrația UE în acțiune. Exprimă-ți părerea cu inițiativa cetățenească europeană : dosar pentru cadrele didactice/ Comisia Europeană, Secretariatul General. - Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2023. - 36 p.
https://data.europa.eu/doi/10.2792/202722
Obiectivul acestui modul educațional este să le prezinte cursanților subiectul participării democratice la Uniunea Europeană și să le confere cunoștințele și competențele care să le permită să își exercite drepturile în calitate de cetățeni ai UE. Ca parte a acestei explorări, modulul se concentrează pe Inițiativa cetățenească europeană.
La finalul acestui modul, cursanții vor avea o idee clară despre scopul inițiativei, despre cum funcționează, despre cum se încadrează în contextul mai larg al democrației în Uniunea Europeană și despre cum o pot utiliza pentru a aduce o schimbare în lumea lor.
Ce conține modulul educațional?
Modulul constă în 4 unități tematice, fiecare abordând alt subiect și acoperind de la
informații mai generale despre Uniunea Europeană până la informații și activități specifice
referitoare la inițiativa cetățenească europeană, după cum urmează:
1) O scurtă prezentare a Uniunii Europene
2) Democrația în Uniunea Europeană
3) Inițiativa cetățenească europeană
4) Lansarea și promovarea unei inițiative cetățenești europene
Modulul oferă următoarele materiale:
• Un dosar pentru cadrele didactice, cu instrucțiuni pentru fiecare lecție, o cheie a
răspunsurilor, informații suplimentare și linkuri pentru aprofundarea subiectelor.
• Un dosar pentru elevi, pe care îl vor utiliza în clasă și pentru teme, atât pentru a
revizui, cât și pentru a aprofunda temele abordate. Conține și linkuri către site-urile
web relevante disponibile în toate limbile oficiale ale UE.
• Prezentări PowerPoint de utilizat în clasă, cu text și materiale video (opțional).
• Linkuri către fișiere video. Toate materialele video utilizate în modul sunt disponibile
în toate limbile oficiale ale UE
.
• Activități opționale pe teme, pentru a lucra sub formă de proiecte.
• Fișă informativă pentru explorarea în continuare a istoriei Uniunii Europene.
• O fișă informativă privind domeniile de acțiune ale UE.
• Un quiz final.
Ce abordări metodologice sunt utilizate în modul?
Materialul este conceput astfel încât să utilizeze mai multe abordări ale predării/învățării:
• Prezentare directă
• Discuție în grup
• Activitate în grup
• Realizarea de proiecte
• Studiu individual
• Activitate de cercetare
• Rezolvarea de probleme
• Jocuri de rol
• Filmare
Cuprins
- Introducere
- Unitatea 1: O scurtă prezentare a Uniunii Europene
- Unitatea 2: Democrația în UE
- Unitatea 3: Inițiativa cetățenească europeană
- Unitatea 4: Lansarea și promovarea unei inițiative cetățenești europene
- Chestionar final
- Cheia răspunsurilor la chestionarul final
- Fișă informativă despre tratatele uniunii europene
- Domeniile de acțiune ale UE ue (selecție)
- Procesul legislativ al UE
Disponibil: https://data.europa.eu/doi/10.2792/03240
Vezi de asemenea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu