Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), altfel cunoscute ca Obiective
Globale, sunt un apel universal la acțiune pentru a pune capăt sărăciei,
protejarea planetei și asigurarea faptului că toți oamenii se bucură de
pace și prosperitate.
Aceste 17 obiective se bazează pe succesele Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, iar acum avem şi domenii noi, cum ar fi schimbările climatice, inegalitatea economică, inovațiile, consumul durabil, pacea și justiția, printre alte priorități. Obiectivele sunt interconectate - de multe ori cheia succesului într-un domeniu va implica abordarea unor aspecte mai frecvent asociate cu un altul.

Pe data de 29 mai 2017 la Centrul de Informare ONU al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova s-a desfășurat Conferința publică cu genericul: "Energie sigură şi sustenabilă prin efort comun şi consum responsabil”, cu vernisarea expoziţiei “Energie sustenabilă”.

Energie curată şi la preţuri accesibile – Asigurarea accesului tuturor la energie la preţuri accesibile, într-un mod sigur, durabil şi modern.
În domeniul energiei și al schimbărilor climatice, mai exact ODD 7 „Asigurarea accesului tuturor la energie la prețuri accesibile, din surse sigure, durabile și moderne” și ODD 13 „Întreprinderea unor acțiuni concrete pentru combaterea schimbărilor climatice și a efectelor acestora”,
UE a stabilit obiective ambițioase pentru 2030 privind reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătățirea eficienței energetice
și creșterea ponderii energiei din surse regenerabile. În plus, există
un angajament politic de alocare a cel puțin 20 % din bugetul UE pentru
măsuri de combatere a schimbărilor climatice. Comisia a propus deja
soluții pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în toate
sectoarele economiei
13
, iar în curând va prezenta un pachet de
inițiative pentru a încuraja tranziția către o energie curată. Acest
pachet se va concentra pe realizarea obiectivelor privind eficiența
energetică și sursele regenerabile, în scopul realizării uniunii
energetice și în special a cadrului de politici privind clima și energia
pentru 2030. Pachetul va contribui la stimularea ocupării forței de
muncă și a creșterii economice, aducând beneficii rapide pentru economia
reală.
Pe data de 29 mai 2017 la Centrul de Informare ONU al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova s-a desfășurat Conferința publică cu genericul: "Energie sigură şi sustenabilă prin efort comun şi consum responsabil”, cu vernisarea expoziţiei “Energie sustenabilă”.
Conferinţa și-a propus să crească nivelul de conștientizare și de înţelegere a modului în care se poate îmbunătăţi eficiența energetică. Acţiunea vine în sprijinul Agendei 2030, de promovare şi susţinere a celor 17 ODD-uri (Obiective de Dezvoltare Durabilă).
La expozitie sunt prezentate documente, cărții, e -publicații