Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta impactul CEDO. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta impactul CEDO. Afișați toate postările

Expoziția aniversară „CEDO - 75 de ani de protecție eficientă a drepturilor omului" în contextul aniversării a 75-a de la adoptarea Convenției Europene a Drepturilor Omului

În 2025, se marchează 75 de ani de la semnarea Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO), document esențial care garantează libertatea, egalitatea și demnitatea fiecărui cetățean european. 

Cu această ocazie, Centrul Pro-European de servicii si comunicare (CPESC) al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova  a vernisat o expoziție dedicată rolului CEDO în apărarea drepturilor omului, la nivel european și în Republica Moldova.




Expoziția este structurată în trei compartimente principale. 

Primul compartiment prezintă Convenția Europeană a Drepturilor Omului – pilonul fundamental al drepturilor omului – și principiile sale de bază, ilustrând contextul istoric al adoptării și importanța sa în consolidarea democrației. 



Al doilea compartiment se concentrează pe Curtea Europeană a Drepturilor Omului, arătând cum hotărârile sale protejează efectiv drepturile cetățenilor și modelează legislațiile naționale



 În cel de-al treilea compartiment, vizitatorii descoperă CEDO în Republica Moldova, cu accent pe aderarea țării la Convenție în 1995, cazurile relevante și impactul Curții asupra legislației și practicii judiciare locale.



Expoziția include, de asemenea, publicații și documente originale din colectia unică a Centrului Pro-European, creată de Consiliul Europei și completată cu publicațiile instituției. Această colecție oferă o perspectivă completă asupra Convenției și rolului său în apărarea drepturilor omului.

Expoziția îmbină informația istorică cu elemente vizuale, infografice și citate, oferind publicului o imagine clară despre modul în care drepturile fundamentale sunt apărate zi de zi. Prin această inițiativă, Centrul Pro-European al Bibliotecii Naționale invită vizitatorii să reflecteze asupra importanței protecției drepturilor omului și asupra rolului CEDO ca gardian al libertăților fundamentale.

Compartimentele expoziției:

1. Convenția Europeană a Drepturilor Omului – pilonul fundamental al drepturilor omului


În 1950, statele europene au adoptat Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), stabilind standarde fundamentale pentru protecția libertății, egalității și demnității umane. De-a lungul a 75 de ani, Convenția a devenit un pilon al democrației și al statului de drept în Europa, asigurând că drepturile fundamentale ale fiecărui cetățean sunt respectate și apărate.


Compartimentul prezintă imagini cu semnarea CEDO, textul Convenției, articolele de bază ale Convenției, garantând libertatea, egalitatea și demnitatea cetățenilor. De asemenea sunt expuse publicații care conțin comentarii ale articolelor Convenției.



2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului – gardianul drepturilor tale

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu sediul la Strasbourg, interpretează și aplică Convenția, protejând drepturile cetățenilor și influențând legislațiile naționale. Hotărârile sale garantează remedii eficiente pentru persoanele ale căror drepturi au fost încălcate și contribuie la consolidarea democrației și statului de drept. 

Compartimentul ilustrează rolul Curții, hotărârile emblematice și protecția efectivă a drepturilor cetățenilor.

3. CEDO și Republica Moldova – protecția drepturilor în practică


Republica Moldova, a semnat Convenția la 13 iulie 1995, odată cu aderarea la Consiliului Europei. Convenția Europeană a Drepturilor Omului a intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 12 septembrie 1997. De atunci Republica Moldova beneficiază de protecția CEDO, iar deciziile Curții au avut un impact semnificativ asupra legislației și practicii judiciare din țară. 


Această expoziție ilustrează rolul CEDO în Europa și în Moldova, arătând cum drepturile omului sunt protejate zi de zi. Totodată, compartimentul evidențiază aderarea Moldovei, cazurile relevante și impactul deciziilor Curții asupra legislației și vieții cetățenilor.








FOTO 

#ECHR75
https://cpescmd2.blogspot.com/2025/01/75-de-ani-ai-conventiei-europene.html

Sesiuni interactive „CEDO – pe înțelesul tuturor”

 Anul 2025 aduce în prim-plan un moment cu profundă semnificație pentru spațiul juridic și democratic european: marcarea a 75 de ani de la adoptarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, unul dintre cele mai importante instrumente internaționale care protejează drepturile și libertățile fundamentale ale fiecărei persoane. În toate statele membre ale Consiliului Europei, această aniversare reprezintă o oportunitate de a reflecta asupra parcursului istoric al Convenției și asupra modului în care ea continuă să influențeze viața de zi cu zi a cetățenilor.

Pornind de la aceste repere, Centrul Pro-European de Servicii și Comunicare al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, în parteneriat cu  Centrul de Resurse Juridice din Moldova, a inițiat, în această perioadă, o serie de acțiuni dedicate promovării culturii drepturilor omului. 

Printre acestea se numără și expoziția aniversară „CEDO – 75 de ani de protecție eficientă a drepturilor omului”, care valorifică documente, publicații și materiale vizuale pentru a prezenta evoluția Convenției și impactul ei asupra sistemelor juridice europene. Expoziția este dedicată vizitatorilor de toate vârstele, oferind o imagine clară, accesibilă și atractivă asupra principiilor esențiale ale Convenției.

Pentru a continua acest demers educațional și pentru a răspunde interesului crescut manifestat de tineri, CPESC lansează în luna decembrie un nou format de învățare: sesiuni informative dedicate familiarizării elevilor de liceu și cadrelor didactice cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu rolul Curții Europene a Drepturilor Omului – pe înțelesul tuturor.

Scopul acestora este de a transforma un domeniu perceput adesea ca fiind tehnic sau dificil într-o temă accesibilă, ilustrată prin exemple, situații cotidiene și explicații clare.Sesiunile vor fi facilitate de Carolina Bagrin, directoarea Programului Drepturile Omului al Centrului de Resurse Juridice din Moldova. 

Participanții vor avea ocazia să descopere nu doar ce reprezintă Convenția și care sunt drepturile garantate prin ea, ci și cum funcționează mecanismul european de protecție a drepturilor omului, ce rol are Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de ce hotărârile acesteia sunt importante pentru fiecare cetățean, indiferent de vârstă.Într-un limbaj adaptat nivelului liceal, formatorul va explica modul în care Curtea examinează cazurile, ce înseamnă o încălcare a drepturilor, cum pot fi identificate aceste situații în viața reală și de ce este esențial ca tinerii să cunoască și să revendice drepturile prevăzute în Convenție. Elevii vor participa la discuții interactive și vor analiza exemple practice, ceea ce le va permite să înțeleagă mai bine principiile juridice și consecințele lor sociale.

19.12.2025

La 19 decembrie 2025 au avut loc două sesiuni informative adresate elevilor de liceu și studenților din instituții de învățământ cu profil juridic. Evenimentul face parte dintr-un demers mai amplu de informare și sensibilizare, complementar expoziției aniversare „CEDO – 75 de ani de protecție eficientă a drepturilor omului”, care valorifică documente, publicații și materiale vizuale relevante pentru înțelegerea evoluției și impactului Convenției asupra sistemelor juridice europene.



Sesiunile informative au fost concepute ca un nou format de învățare, adaptat nivelului tinerilor, cu scopul de a face accesibile noțiuni juridice considerate adesea complexe sau tehnice.

 Obiectivul principal al activității a fost familiarizarea participanților cu:
  • rolul și importanța Convenției Europene a Drepturilor Omului;
  • drepturile și libertățile fundamentale garantate de Convenție și de protocoalele sale;
  • funcționarea mecanismului european de protecție a drepturilor omului;
  • rolul și competențele Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO);
  • relevanța hotărârilor CtEDO pentru cetățeni și pentru statul Republica Moldova.
Activitatățile au urmărit, totodată, stimularea gândirii critice și a dialogului, prin raportarea drepturilor omului la situații concrete din viața de zi cu zi.

Sesiunile au fost facilitate de Carolina BAGRIN, directoarea Programului Drepturile Omului    împreună cu Dumitru JOMIR, coordonator de comunicare din cadrul Centrului de Resurse Juridice din Moldova.




La aceste sesiuni  au participat: elevi ai Colegiului „Alexei Mateevici” din Chișinău, specialitatea Jurisprudență, interesați de aprofundarea cunoștințelor despre mecanismele europene de protecție a drepturilor omului;


 Și elevi ai Liceului Teoretic „Nicolae Iorga”, clasa a XI-a, aflați într-o etapă de formare civică și orientare profesională.


Grupurile au fost formate din 10–15 de participanți, formatul restrâns facilitând interacțiunea directă, întrebările și discuțiile aplicate.

Prezentarea, intitulată „Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană a Drepturilor Omului – pe înțelesul tuturor”, a fost structurată într-un mod interactiv și accesibil, combinând explicațiile teoretice cu exerciții practice.

Sesiunea a debutat cu o provocare adresată participanților – descrierea Convenției Europene a Drepturilor Omului în maximum trei cuvinte – exercițiu care a permis identificarea percepțiilor inițiale și a nivelului de familiarizare cu subiectul. 




Ulterior, expertul a prezentat elementele esențiale privind:
  • adoptarea Convenției în anul 1950;
  • caracterul său obligatoriu pentru statele care au ratificat-o;
  • ratificarea Convenției de către Republica Moldova în anul 1997;
  • categoriile de drepturi și libertăți protejate de Convenție și de protocoalele sale.
Un accent deosebit a fost pus pe ideea că CEDO nu protejează situații abstracte, ci persoane reale aflate în situații concrete, fapt ilustrat prin exemple și întrebări aplicative, menite să ajute participanții să identifice drepturi încălcate în contexte cotidiene.

O parte importantă a sesiunii a fost dedicată Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind explicate:

  • contextul creării Curții și evoluția sa instituțională;
  • competența de a examina plângeri împotriva celor 46 de state membre ale Consiliului Europei;
  • condițiile de admisibilitate a cererilor;
  • termenul de 4 luni pentru depunerea plângerilor;
  • caracterul obligatoriu al hotărârilor Curții pentru statele vizate.

Participanții au aflat, de asemenea, date relevante privind cauzele care vizează Republica Moldova, tipurile frecvente de încălcări constatate și noțiunea de satisfacție echitabilă, precum și modalitățile practice de identificare a hotărârilor CtEDO.

Prin limbajul clar, exemplele concrete și interacțiunea constantă cu participanții, sesiunile au contribuit la:
  • creșterea nivelului de înțelegere a drepturilor fundamentale;
  • conștientizarea rolului Curții Europene a Drepturilor Omului;
  • dezvoltarea interesului pentru valorile democratice și statul de drept;
  • încurajarea tinerilor de a-și cunoaște și revendica drepturile.
Discuțiile au evidențiat interesul crescut al tinerilor pentru subiecte legate de justiție, echitate și responsabilitate civică, precum și necesitatea continuării unor astfel de activități educaționale.

Pe parcursul sesiunii, formatorii au interacționat cu participanții și prin provocări practice privind temele discutate utizând instrumente digitale de participare 




Activitatea s-a finalizat cu un concurs, iar cei mai activi participanți au primit premii cu materiale promoționale din partea CRJM.




Sesiunile informative  se înscriu într-un demers coerent de promovare a culturii drepturilor omului, desfășurat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, prin intermediul Centrului Pro-European de Servicii și Comunicare, în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice din Moldova.

În anul aniversar dedicat 75 de ani de la adoptarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, aceste activități au depășit cadrul unei simple lecții de drept, devenind un exercițiu de educație civică și de responsabilizare a tinerei generații. Ele contribuie la formarea unor cetățeni informați, capabili să înțeleagă și să apere valorile europene fundamentale – demnitatea umană, libertatea, egalitatea și respectul pentru drepturile celorlalți.


Album FOTO (participanți din Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău, specialitatea Jurisprudență )

CoE: e-publicații: Demonstrarea impactului Convenției europene a drepturilor omului

Showing the impact of the European Convention on Human Rights. - Strasbourg: Council of Europe, 2023. - 4 p. - [Accesat la 19.11.2023].


Această broșură informativă este despre impactul Convenției Europene a Drepturilor Omului. Publicația utilizează povești reale și elemente vizuale pentru a ilustra modul în care hotărârile emise de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și implementarea acestora de către autoritățile naționale, au avut un impact semnificativ asupra vieților oamenilor de pe întregul continent.

Pentru a face informațiile mai accesibile și ușor de înțeles pentru publicul larg, au fost incluse explicații video detaliate care să ofere o perspectivă clară asupra procesului și a rezultatelor hotărârilor. Animațiile vii aduc la viață povestea fiecărui caz, evidențiind schimbările semnificative și efectele pe termen lung într-un mod captivant.

De asemenea, broșura conține mărturii autentice ale solicitanților, oferind oamenilor obișnuiți posibilitatea de a împărtăși propriile lor experiențe și impactul direct al hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului asupra vieților lor.

Suntem convinși că această prezentare cuprinzătoare și ușor de înțeles va stârni interesul și înțelegerea privind importanța protejării drepturilor omului în cadrul legislației europene. Vă invităm să descoperiți cum aceste hotărâri au schimbat destine și au contribuit la evoluția societății noastre.

Vizitați: www.coe.int/ECHR


*     *     *
The European Convention on Human Rights : A living instrument / European Court of Human Rights; ed. : Council of Europe . ─ Strasbourg : Council of Europe Publications, 2020. - 24 p. : facs., fot., il. [Accesat la 24.11.2023].


Publicația se regăsește în sală de lectură CPESC/ BNRM și în cazul în care nu aveți posibilitatea să veniți să le consultați, am plasat pentru Dvs. și linkuri pentru accesarea acestora în format online (pentru publicațiile care exista și in varianta electronică), respectiv și rezumatul în limba română 

342.7 / E-91    II-724413      E1/2020/E4

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, a fost primul instrument care a cristalizat și a dat efect obligatoriu drepturilor stipulate în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Aceasta stabilește drepturi absolute care nu pot fi niciodată încălcate de către state, precum dreptul la viață sau interzicerea torturii, și protejează anumite drepturi și libertăți care pot fi restrânse doar în conformitate cu legea, atunci când este necesar într-o societate democratică, de exemplu, dreptul la libertate și securitate sau dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Un număr de drepturi au fost adăugate la textul inițial prin adoptarea de protocoale suplimentare, care vizează în special abolirea pedepsei cu moartea, protejarea proprietății, dreptul la alegeri libere sau libertatea de mișcare.

Această broșură informativă elaborată de Consiliul Europei explorează în detaliu Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Iată o scurtă prezentare a conținutului său pentru a vă oferi o perspectivă clară asupra informațiilor esențiale:

Convenția Europeană a Drepturilor Omului:
O privire asupra originilor și semnificației Convenției semnate la Roma în 1950.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului:
Prezentarea instituției responsabile de interpretarea și aplicarea Convenției.
Jurisprudență:
Ilustrarea prin cazuri concrete a modului în care Curtea a interpretat și aplicat Convenția.
Impactul Convenției:
Analiza modului în care Convenția a schimbat viețile oamenilor și a avut un impact semnificativ în diverse domenii.
Convenția, un instrument modern:
Detalierea modului în care Convenția rămâne relevantă în lumea modernă.
Reforme ale sistemului Convenției:
O privire asupra modificărilor și actualizărilor aduse sistemului Convenției pentru a răspunde nevoilor actuale.

Anexa 1
Convenția pe scurt:
Un rezumat concis al principalelor aspecte ale Convenției.
Anexa 2 
Statele semnatare ale Convenției pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale:
Lista statelor semnatare ale Convenției.
Anexa 3
Date-cheie:
Un calendar cu evenimente semnificative legate de Convenție.
Anexa 4
Protocoalele la Convenție:
Prezentarea și rolul protocoalelor adiționale la Convenție.
Anexa 5
Grafic cu semnăturile și ratificările Convenției Europene a Drepturilor Omului (Tratatul nr. 005):
O reprezentare grafică a semnăturilor și ratificărilor Convenției de către Statele-membre ale Consiliului Europei.

Această broșură captivantă își propune să ofere o înțelegere clară și accesibilă a Convenției Europene a Drepturilor Omului, subliniind importanța acesteia în promovarea și protejarea drepturilor fundamentale în întreaga Europă.

*     *     *

Convenția europeană a Drepturilor Omului, amendată prin Protocoalele nr. 11,14 și 15, 
și completată de Protocolul adiţional şi de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12, 13 şi 16

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, un tratat internațional elaborat în cadrul Consiliului Europei, a fost deschisă pentru semnare la Roma în 1950. La 1 iunie 2010, a fost modificată prin Protocolul nr. 14, având ca scop garantarea eficienței pe termen lung a Curții prin optimizarea filtrării și procesării cererilor.

Protocolul nr. 16 al Convenției permite instanțelor supreme și tribunalelor unei țări parte să solicite Curții să ofere avize consultative cu privire la chestiuni de principiu legate de interpretarea sau aplicarea drepturilor și libertăților definite în Convenție.

Protocolul nr. 16 a intrat în vigoare la 1 august 2018 pentru statele care l-au semnat și ratificat.

*     *     *
Informații suplimentare:



Cautare in

Traduceti