347.7 / L
- 43 III-127178
LAZĂR,
Ioan. Dreptul Uniunii Europene în domeniul concurenţei/ Ioan Lazăr . ─
Bucuresti : Universul Juridic, 2016 . - 17 p.
Bibliogr.
: p. 474-508
ISBN:
978-606-673-787-6
Problematica
dreptului european al concurenței este abordata pe parcursul a opt parți in
acest volum, in care sunt analizate noțiunile relevante in materie, politica UE
in domeniul concurenței, conceptul dreptului european al concurenței și
domeniile principale de reglementare abordate de acesta: ințelegerile
anticoncurențiale, abuzul de poziție dominanta, ajutoarele de stat,
operatiunile de concentrare economica intre intreprinderi și intreprinderile
publice.
Prima parte, intitulata Noțiuni relevante in dreptul UE a concurenței, iși propune clarificarea conceptelor considerate a fi fundamentale in aplicarea Dreptului european al concurenței. Acesta, asemeni altor ramuri ale dreptului, dispune de o terminologie specializata, ințelesul unei serii de noțiuni (i.e. intreprindere, consumator, clientela, piata comuna, piata interna, piata unica, piața relevanta, piața produsului, piața geografica, concurența economica) avand o conotație aparte fața de ințelesul pe care il au in limbajul cotidian sau in cadrul altor ramuri de drept. In dezvoltarea semnificației specifice a conceptelor amintite mai sus, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene a jucat un rol extrem important.
Odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, cunoașterea și folosirea corecta a terminologiei specifice Dreptului concurenței dobandește alte valențe. Realizarea unei culturi juridice și judiciare comune – obiectiv declarat al legiuitorului european – nu poate fi atinsa fara corelarea conceptelor folosite in legislația UE și in legislația naționala, in ideea dezvoltarii unei unitați terminologice fara de care aplicarea pe plan național a reglementarilor elaborate la nivelul Uniunii ar fi imposibila. Acesta este și motivul pentru care in cadrul cooperarii judiciare in Uniunea Europeana se pune un accent deosebit pe promovarea formarii lingvistice a magistraților.
Totodata, ținand cont de caracterul interdisciplinar al acestei materii, intalnim inevitabil notiuni care au legatura cu fenomene de natura economica, cum ar fi prin excelența cea a concurenței, cu variatele ei forme de manifestare.
Prima parte, intitulata Noțiuni relevante in dreptul UE a concurenței, iși propune clarificarea conceptelor considerate a fi fundamentale in aplicarea Dreptului european al concurenței. Acesta, asemeni altor ramuri ale dreptului, dispune de o terminologie specializata, ințelesul unei serii de noțiuni (i.e. intreprindere, consumator, clientela, piata comuna, piata interna, piata unica, piața relevanta, piața produsului, piața geografica, concurența economica) avand o conotație aparte fața de ințelesul pe care il au in limbajul cotidian sau in cadrul altor ramuri de drept. In dezvoltarea semnificației specifice a conceptelor amintite mai sus, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene a jucat un rol extrem important.
Odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, cunoașterea și folosirea corecta a terminologiei specifice Dreptului concurenței dobandește alte valențe. Realizarea unei culturi juridice și judiciare comune – obiectiv declarat al legiuitorului european – nu poate fi atinsa fara corelarea conceptelor folosite in legislația UE și in legislația naționala, in ideea dezvoltarii unei unitați terminologice fara de care aplicarea pe plan național a reglementarilor elaborate la nivelul Uniunii ar fi imposibila. Acesta este și motivul pentru care in cadrul cooperarii judiciare in Uniunea Europeana se pune un accent deosebit pe promovarea formarii lingvistice a magistraților.
Totodata, ținand cont de caracterul interdisciplinar al acestei materii, intalnim inevitabil notiuni care au legatura cu fenomene de natura economica, cum ar fi prin excelența cea a concurenței, cu variatele ei forme de manifestare.
Partea a doua este dedicata prezentarii
Politicii UE in domeniul concurenței. Aceasta reprezinta un element esențial in
contextul garantarii funcționarii pieței interne, fapt ce implica un cadru
normativ complex al carui aplicare este in masura sa ofere garanțiile unei
concurențe nedistorsionate in jocul concurenței economice care are loc intre
intreprinderi. O concurența bazata pe merite contribuie la stimularea economiei
in general, intreprinderile fiind astfel interesate sa investeasca in inovare
pentru a putea oferi tuturor consumatorilor bunuri și servicii imbunatațite
calitativ, la prețuri mai mici. Concurența la nivelul UE ajuta la creșterea
competitivitații intreprinderilor europene in afara UE, intr-un context al unei
concurențe mondiale tot mai solicitante.
Politica de concurența a UE se concentreaza pe lupta impotriva ințelegerilor anticoncurențiale intre intreprinderile care activeaza pe piața interna a UE, prevenirea abuzului de putere de piața de catre intreprinderile dominante in orice sector sau stat membru, controlul ajutoarelor de stat acordate in favoarea sectoarelor și intreprinderilor care risca sa denatureze concurența, analiza concentrarilor economice propuse etc. In acest context, am analizat evoluția politicii Uniunii Europene in domeniul concurenței, instituțiile implicate in elaborarea și aplicarea acestor politici: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeana, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Banca Centrala Europeana, Curtea de Conturi, Comitetul Economic și Social, autoritațile naționale din domeniul concurenței, instanțele naționale și Rețeaua Europeana de Concurența.
Partea a treia a lucrarii abordeaza tematica Dreptului european al concurenței. Plecand de la premisa ca, in prezent, majoritatea statelor din lume dispun de legislație naționala in domeniul concurenței, dreptul concurenței constituie, evident, o ramura distincta de drept, formata din totalitatea reglementarilor adoptate de catre autoritațile statale in vederea prevenirii și sancționarii comportamentelor de afaceri care distorsioneaza concurența.
Politica de concurența a UE se concentreaza pe lupta impotriva ințelegerilor anticoncurențiale intre intreprinderile care activeaza pe piața interna a UE, prevenirea abuzului de putere de piața de catre intreprinderile dominante in orice sector sau stat membru, controlul ajutoarelor de stat acordate in favoarea sectoarelor și intreprinderilor care risca sa denatureze concurența, analiza concentrarilor economice propuse etc. In acest context, am analizat evoluția politicii Uniunii Europene in domeniul concurenței, instituțiile implicate in elaborarea și aplicarea acestor politici: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeana, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Banca Centrala Europeana, Curtea de Conturi, Comitetul Economic și Social, autoritațile naționale din domeniul concurenței, instanțele naționale și Rețeaua Europeana de Concurența.
Partea a treia a lucrarii abordeaza tematica Dreptului european al concurenței. Plecand de la premisa ca, in prezent, majoritatea statelor din lume dispun de legislație naționala in domeniul concurenței, dreptul concurenței constituie, evident, o ramura distincta de drept, formata din totalitatea reglementarilor adoptate de catre autoritațile statale in vederea prevenirii și sancționarii comportamentelor de afaceri care distorsioneaza concurența.
Cea de a patra parte a volumului analizeaza cel
mai important domeniu de intervenție al politicii UE din domeniul concurenței:
ințelegerile anticoncurențiale. Dupa cum sugereaza chiar denumirea, ințelegerile anticoncurențiale
sunt acorduri intre intreprinderi avand ca scop limitarea concurenței intre
competitorii participanți la ințelegere. Intreprinderile care, prin intermediul
ințelegerilor, controleaza prețurile sau iși impart piețele incearca sa elimine
presiunea concurențiala care le obliga sa inoveze sa iși innoiasca produsele și
sa le imbunatațeasca calitatea, corelativ cu menținerea unui nivel mai scazut
al prețurilor. Daca presiunea concurențiala este inlaturata, consumatorii
europeni ajung sa plateasca un preț mai ridicat pentru produse și servicii de
calitate inferioara. In acest sens, legislația UE conține un cadru normativ
avand ca obiect interzicerea ințelegerilor anticoncurențiale și atribuie
Comisiei Europene prerogative in aplicarea de amenzi dure intreprinderilor
implicate.
Partea a cincea a lucrarii prezinta abordarea politicii UE din domeniul concurenței fața de abuzul de poziție dominanta. Problematica abuzului de poziție dominanta vizeaza situațiile in care o intreprindere este in masura sa restranga concurența in calitate de deținator al unei poziții economice importante pe o anumita piața. Desigur, poziția dominanta nu este anticoncurențiala in sine. Comportamentul intreprinderii in cauza poate fi considerat abuziv doar daca iși folosește puterea economica pentru a elimina concurența. Trasarea unei linii de demarcatie intre manifestarile firesti ale concurentei intre intreprinderi si strategiile abuzive de afaceri nu este insa intotdeauna usoara. Jurisprudenta instantelor Uniunii Europene, alaturi de documentele elaborate de Comisia Europeana si practica decizionala a acesteia, confera insa suficiente elemente pentru intreprinderi, respectiv autoritatile nationale din domeniul concurentei pentru determinarea sferei strategiilor de afaceri care pot ridica probleme din perspectiva incalcarii Dreptului european al concurentei.
Partea a șasea este dedicata studiului ajutoarelor de stat. Deseori guvernele statelor membre ale UE aloca resurse bugetare insemnate in vederea sprijinirii industriilor locale sau a anumitor intreprinderi, fapt care confera acestora un avantaj concurențial asupra altor agenți economici din statele membre ale Uniunii și care pot avea ca efect denaturarea concurenței pe piata interna. Interventia etatica, prin acordarea unui ajutor de stat, constituie o forma de protectionism care afecteaza concurenta. De aceea, dreptul primar al UE consacra principiul incompatibilitatii unui asemenea ajutor cu dreptul european al concurenței. Regula care primeaza interzice ajutoarele de stat, acestea fiind considerate incompatibile cu piața interna.
Partea a șaptea acopera problematica operatiunilor de concentrare economica intre intreprinderi. Sintagma „operatiune de concentrare economica intre intreprinderi” in sensul dreptului european al concurentei acopera o arie larga de tranzactii intre intreprinderi (fuziuni, achizitii, preluari ale controlului, anumite tipuri de societati in comun etc.) care au ca rezultat combinarea activelor a doua sau mai multe societati in vederea imbunatatirii pozitiei de piata a intreprinderilor participante la operatiune sau, dupa caz, pentru crearea unei entitati mai puternice din punct de vedere economic decat intreprinderile fuzionate. Cu toate acestea, unele concentrari economice pot reduce concurența, in special prin apariția sau consolidarea unui actor dominant, context care ar putea duce la creșterea prețurilor, reducerea gamei de produse sau servicii disponibile sau franarea inovarii. Pentru prevenirea unor astfel de situații, intreprinderile mari care desfașoara activitați transfrontaliere anterior fuzionarii sau asocierii au obligația solicitarii autorizarii Comisiei in acest sens. Partea dedicata operatiunilor de concentrare economica se circumscrie problematicii menționate mai sus. Sunt analizate aspecte privind cadrul normativ aplicabil in materie, conceptul și tipologia operațiunilor de concentrare economica, procedura examinarii acestora și aplicarea reglementarilor privind controlul lor.
Ultima parte, a opta, implica studiul intreprinderilor publice. In cadrul sistemelor economice mixte se obișnuiește ca statele sa joace un rol pe piața. Rațiunea acestei intervenții și forma juridica in care se manifesta pot varia in funcție de diverse cauze (de exemplu, in trecut existau situații in care utilitațile publice erau naționalizate sau aveau un statut de monopol sau cvasimonopol privilegiat). Tendințele actuale tind sa acorde un rol mai limitat statului, aspect care se manifesta in tendințele de privatizare a industriilor naționalizate și in diminuarea volumului de acte normative elaborate in diverse sectoare economice. Contrar acestor schimbari, continua sa existe intreprinderi care fie raman in cadrul proprietații publice, fie poseda un anumit statut privilegiat pe piața. Ultima parte analizeaza problematica intreprinderilor publice, a intreprinderilor cu drepturi exclusive sau speciale, a serviciilor de interes economic general și a serviciilor sociale de interes general.
Partea a cincea a lucrarii prezinta abordarea politicii UE din domeniul concurenței fața de abuzul de poziție dominanta. Problematica abuzului de poziție dominanta vizeaza situațiile in care o intreprindere este in masura sa restranga concurența in calitate de deținator al unei poziții economice importante pe o anumita piața. Desigur, poziția dominanta nu este anticoncurențiala in sine. Comportamentul intreprinderii in cauza poate fi considerat abuziv doar daca iși folosește puterea economica pentru a elimina concurența. Trasarea unei linii de demarcatie intre manifestarile firesti ale concurentei intre intreprinderi si strategiile abuzive de afaceri nu este insa intotdeauna usoara. Jurisprudenta instantelor Uniunii Europene, alaturi de documentele elaborate de Comisia Europeana si practica decizionala a acesteia, confera insa suficiente elemente pentru intreprinderi, respectiv autoritatile nationale din domeniul concurentei pentru determinarea sferei strategiilor de afaceri care pot ridica probleme din perspectiva incalcarii Dreptului european al concurentei.
Partea a șasea este dedicata studiului ajutoarelor de stat. Deseori guvernele statelor membre ale UE aloca resurse bugetare insemnate in vederea sprijinirii industriilor locale sau a anumitor intreprinderi, fapt care confera acestora un avantaj concurențial asupra altor agenți economici din statele membre ale Uniunii și care pot avea ca efect denaturarea concurenței pe piata interna. Interventia etatica, prin acordarea unui ajutor de stat, constituie o forma de protectionism care afecteaza concurenta. De aceea, dreptul primar al UE consacra principiul incompatibilitatii unui asemenea ajutor cu dreptul european al concurenței. Regula care primeaza interzice ajutoarele de stat, acestea fiind considerate incompatibile cu piața interna.
Partea a șaptea acopera problematica operatiunilor de concentrare economica intre intreprinderi. Sintagma „operatiune de concentrare economica intre intreprinderi” in sensul dreptului european al concurentei acopera o arie larga de tranzactii intre intreprinderi (fuziuni, achizitii, preluari ale controlului, anumite tipuri de societati in comun etc.) care au ca rezultat combinarea activelor a doua sau mai multe societati in vederea imbunatatirii pozitiei de piata a intreprinderilor participante la operatiune sau, dupa caz, pentru crearea unei entitati mai puternice din punct de vedere economic decat intreprinderile fuzionate. Cu toate acestea, unele concentrari economice pot reduce concurența, in special prin apariția sau consolidarea unui actor dominant, context care ar putea duce la creșterea prețurilor, reducerea gamei de produse sau servicii disponibile sau franarea inovarii. Pentru prevenirea unor astfel de situații, intreprinderile mari care desfașoara activitați transfrontaliere anterior fuzionarii sau asocierii au obligația solicitarii autorizarii Comisiei in acest sens. Partea dedicata operatiunilor de concentrare economica se circumscrie problematicii menționate mai sus. Sunt analizate aspecte privind cadrul normativ aplicabil in materie, conceptul și tipologia operațiunilor de concentrare economica, procedura examinarii acestora și aplicarea reglementarilor privind controlul lor.
Ultima parte, a opta, implica studiul intreprinderilor publice. In cadrul sistemelor economice mixte se obișnuiește ca statele sa joace un rol pe piața. Rațiunea acestei intervenții și forma juridica in care se manifesta pot varia in funcție de diverse cauze (de exemplu, in trecut existau situații in care utilitațile publice erau naționalizate sau aveau un statut de monopol sau cvasimonopol privilegiat). Tendințele actuale tind sa acorde un rol mai limitat statului, aspect care se manifesta in tendințele de privatizare a industriilor naționalizate și in diminuarea volumului de acte normative elaborate in diverse sectoare economice. Contrar acestor schimbari, continua sa existe intreprinderi care fie raman in cadrul proprietații publice, fie poseda un anumit statut privilegiat pe piața. Ultima parte analizeaza problematica intreprinderilor publice, a intreprinderilor cu drepturi exclusive sau speciale, a serviciilor de interes economic general și a serviciilor sociale de interes general.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu