European Green Deal and EU enlargement. Challenges and opportunities of local and regional authorities/ Giovanni Carletti, Fran Gallego, Mariya Gancheva [et al.]; European Committee of the Regions: Commission for the Environment, Climate Change and Energy, Milieu Consulting SRL . - [Bruxelles], 2025. - 118 p. - PDF ISBN: 978-92-895-3889-3. - URL:
https://data.europa.eu/doi/10.2863/6935910 (accesat: 20.05.2026)
Pactul Verde european și extinderea Uniunii Europene. Provocările și oportunitățile autorităților locale și regionale
Autoritățile locale și regionale sunt recunoscute tot mai mult drept actori esențiali în procesul de extindere, iar Pactul verde european le recunoaște contribuția vitală la atingerea obiectivelor climatice ale Uniunii Europene.
Domeniile de politică ale Pactului verde au devenit elemente centrale ale procesului de aderare, evidențiind importanța reformelor de mediu și climatice ca părți integrante ale strategiei de extindere a UE. Prin urmare, este esențială înțelegerea provocărilor cu care se confruntă autoritățile locale și regionale în cadrul acestui proces.
Acest demers este esențial pentru instituirea unor mecanisme adecvate de sprijin și pentru facilitarea integrării acestora în Uniunea Europeană prin reducerea decalajelor de politici dintre acestea și orașele și regiunile din UE.
Studiul analizează:
- situația actuală privind integrarea Pactului verde european în fiecare stat candidat sau potențial candidat la aderare;
- principalele oportunități disponibile pentru autoritățile locale și regionale, inclusiv oportunitățile transfrontaliere, în raport cu Pactul verde european;
- principalele provocări cu care se confruntă autoritățile locale și regionale în aceste domenii de politică.
- obiective climatice ambițioase,
- energia curată și accesibilă,
- economie circulară și sustenabilă
- biodiversitatea și protecția naturii,
- reducerea poluării la zero.
Țările candidate la extindere sunt așteptate să se alinieze legislației și obiectivelor de mediu ale Uniunii Europene și să adopte strategii pentru cele cinci domenii.
Implementarea este sprijinită prin diverse inițiative. De exemplu, anumite inițiative locale, precum Comunitatea Energetică sau Agenda verde pentru Balcanii de Vest (GAWB), contribuie la elaborarea unor obiective specifice și la punerea în aplicare a politicilor.
Uniunea Europeană sprijină aceste eforturi prin finanțare și asistență tehnică, în special prin Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA III), programul de Asistență Tehnică și Schimb de Informații (TAIEX) și instrumente de sprijin dedicate anumitor regiuni sau țări.
Banca Europeană de Investiții (BEI) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) oferă linii de credit și sprijin pentru proiectele de tranziție verde. Autoritățile locale și regionale (ALR) se pot alătura unor platforme voluntare, precum Convenția Primarilor, care le sprijină în eforturile lor de tranziție verde prin planificare și consolidarea capacităților.
Țările candidate la extindere înregistrează progrese în toate cele cinci domenii de politică. Cu toate acestea, autoritățile locale și regionale din țările candidate se confruntă cu dificultăți majore în implementarea politicilor asociate Pactului verde european. Aceste provocări includ finanțarea insuficientă, expertiza tehnică limitată, gradul scăzut de implicare a cetățenilor, sprijinul politic insuficient, deficiențele în materie de guvernanță și coordonare, infrastructura inadecvată pentru gestionarea deșeurilor și dependența puternică de cărbune.
Cu toate acestea, autoritățile locale și regionale pot beneficia de oportunități semnificative, precum sprijinul pentru consolidarea capacităților oferit de Uniunea Europeană și de partenerii internaționali, susținerea procesului de aderare la Uniunea Europeană, consolidarea cooperării regionale și internaționale și creșterea utilizării energiei regenerabile și a eficienței energetice.
Soluționarea dificultăților identificate reprezintă, de asemenea, o oportunitate pentru Uniunea Europeană, statele sale membre și autoritățile locale și regionale de a colabora cu partenerii din țările aflate în proces de extindere pentru a oferi finanțare și pentru a face schimb de cunoștințe, experiențe și
bune practici.Din cuprins:
Pactul verde european și extinderea Uniunii Europene
- Obiectivele Pactului verde european în procesul de extindere
- Sprijin instituțional al Uniunii Europene pentru țările candidate la extindere
- Albania
- Bosnia și Herțegovina
- Georgia
- Kosovo
- Moldova - p. 42-50
- Muntenegru
- Macedonia de Nord
- Serbia
- Turcia
- Ucraina
- Provocări
- Oportunități și condiții favorizante
- Concluzii și direcții pentru prioritățile viitoare
Vezi de asemenea
- https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/european-green-deal/
- https://commission.europa.eu/strategy-and-policy/priorities-2019-2024/european-green-deal_ro
- https://www.europarl.europa.eu/topics/ro/article/20200618STO81513/pactul-verde-cheia-unei-uniuni-neutre-climatic-si-sustenabile
- https://commission.europa.eu/publications/factsheets-european-green-deal_ro
- https://ec.europa.eu/commission/presscorner/api/files/attachment/859167/What_is_the_European_Green_Deal_ro.pdf
- https://repository.utm.md/bitstream/handle/5014/24214/Conf-TehStiint-UTM-StudMastDoct-2023-v3-p-198-200.pdf?sequence=1&isAllowed=y
- https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/76-77_82.pdf
- https://ier.gov.ro/wp-content/uploads/2022/03/SPOS-nr.-3_Pactul-ecologic_final_site.pdf


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu