342.7 / R-22 III-148427
Documentul prezintă datele Studiului de percepții asupra respectării drepturilor omului în Republica Moldova, care reflectă situația din diferite domenii. Datele arată că percepția privind dreptul la cel mai înalt standard de sănătate a depășit 52 %, comparativ cu 20,9 %, cât s-a înregistrat în anul 2016. Față de aceeași perioadă, a crescut și nivelul percepției față de respectarea dreptului la un proces echitabil, care s-a majorat de la 13 % la 38 %. Progrese s-au înregistrat și în domeniul respectării dreptului la asistență și protecție socială, care a ajuns la aproape 45 %. De asemenea, față de anul 2016, nivelul percepției dreptului la muncă și protecția muncii s-a triplat și a depășit 60 %. Raportul mai conține date despre respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului și situația generală privind prevenirea torturii, precum și situația persoanelor deținute în instituțiile penitenciare sau reținute de poliție.
În cadrul ședinței a fost prezentată situația privind respectarea drepturilor copiilor. Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, a menționat că printre cele mai problematice aspecte identificate în 2023 figurează sărăcia, disponibilitatea serviciilor de suport pentru copiii aflați în dificultate, furnizarea serviciilor destinate copiilor cu comportament deviant și protecția minorilor față de orice formă de violență.
În baza informațiilor din Raport, au fost emise o serie de recomandări pentru autorități, cu scopul de a îmbunătăți nivelul de respectare a drepturilor omului în Republica Moldova. În acest sens, reprezentanții instituțiilor statului, prezenți la ședință, au expus acțiunile implementate cu scopul de a asigura respectarea drepturilor omului.
Raportul anual privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2023 conține și unele perspective pentru perioada următoare. Printre acestea figurează:
- contribuirea la integrarea standardelor Uniunii Europene în domeniul drepturilor omului în legislația practică,
- consolidarea Oficiului Avocatului Poporului,
- intensificarea conlucrării cu instituțiile statului.
„Exprimăm angajamentul membrilor Comisiei drepturile omului și relații interetnice de a ne implica plenar în îmbunătățirea situației în domeniul protecției drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dezbaterile subiectului în plenul Parlamentului au misiunea de a responsabiliza autoritățile în vederea implementării recomandărilor emise în acest Raport”, a menționat președintele Comisiei drepturile omului și relații interetnice, Grigore Novac.
Raportul privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2023 urmează a fi examinat și în ședința plenară a Parlamentului.
Cuprins
- Cuvânt de salut al Avocatului Poporului
- Cuvânt de salut al Avocatului Poporului pentru drepturile copilului
- Rezumatul Raportului anual privind respectarea drepturilor omului în anul 2023
- Capitolul I: Drepturile Omului
Punctul 1: Evoluții și provocări ale Instituției Naționale a Drepturilor Omului în perioada anului 2023
Punctul 2: Raportări internaționale
Punctul 3: Aspecte generice ale drepturilor omului
Punctul 4: Dreptul la cel mai înalt standard în sănătate
Punctul 5: Justiție și dreptul la un proces echitabil
Punctul 6: Dreptul la asistență și protecție socială
Punctul 7: Dreptul la muncă și protecția muncii
Punctul 8: Dreptul la siguranță și libertate
Punctul 9: Drepturile avertizorilor de integritate
Punctul 10: Respectarea drepturilor și libertăților omului în localitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și mun. Bender (regiunea transnistreană)
- Capitolul II: Drepturile Copilului
Punctul 1: Dreptul la viață, supraviețuire și dezvoltare
Punctul 2: Dreptul la sănătate
Punctul 3: Dreptul la educație
Punctul 4: Justiție prietenoasă copiilor
Punctul 5: Protecția copilului împotriva exploatării prin muncă
Punctul 6: Dreptul copilului la nume și la cetățenie
Punctul 7: Asigurarea drepturilor și libertăților civile
Punctul 8: Respectarea drepturilor copiilor strămutați din Ucraina
Punctul 9: Respectarea drepturilor copiilor în regiunea transnistreană
- Capitolul III: Prevenirea Torturii
Punctul 1: Rezumatul activităților de prevenire a torturii
Punctul 2: Interzicerea torturii
Punctul 3: Situația persoanelor deținute în instituțiile penitenciare
Punctul 4: Situația persoanelor reținute și deținute la poliție
Punctul 5: Situația persoanelor reținute la frontieră
Punctul 6: Situația persoanelor internate în spitalele de psihiatrie
Punctul 7: Situația persoanelor din centrele de plasament temporar a persoanelor cu dizabilități
Punctul 8: Situația persoanelor străine aflate în custodia publică
Punctul 9: Situația persoanelor din unitățile militare
- Capitolul IV: Protecția persoanelor refugiate în contextual conflictului armat din Ucraina
Punctul 1: Condiția juridică
Punctul 2: Bunăstarea
Punctul 3: Nediscriminarea
- Capitolul V: Promovarea Drepturilor Omului
Anexe
- Date statistice privind respectarea drepturilor omului în 2023
- Bugetul Oficiului Avocatului Poporului în anul 2023
- Recomandările Avocatului Poporului
- Recomandările Avocatului Poporului pentru drepturile copilului
- Nivelul de implementare a recomandărilor din Raportul anual privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova din anul 2022
340.1 / N-34 III-148175
Negru, Andrei.
Documente ale Comisiei de la Veneția ce vizează reforma justiției din Republica Moldova : emise în perioada octombrie 2019-martie 2023 : Interpretări și formulări didactice : Suport metodico-didactic : Ciclul II, Master. Profilul : Drept Public și Guvernare Electronică / Andrei Negru; Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, Departamentul Drept Public. - Chișinău : Editura USM, 2025.-240 p.- ISBN 978-9975-62-861-7
Masteranzii implicaţi în programul de master, "Drept Public și Guvernare Electonică", la disciplina Conditii determinatorii ale calități și eficienței justitiei contemporane, și-au elaborat un program de activitate specific în manifestarea lucrului individual, și anume - elaborarea unei culegeri de documente ale Comisiei de la Veneţia ce vizează procesul de reformă a justiţiei naţionale emise în perioada 2019-2023 cu traducerea acestor materiale în limba română.
Amplasarea în culegere fiind cronologică, se evidențiază evoluţia și retrospectiva comunicării realizate între Comisia de la Veneţia și autoritățile Republicii Moldova pe o problemă de interes major pentru societatea noastră _ reformarea justiţiei nationale.
Produsul final include 13 documente ale Comisiei. În procesul de traducere și redactare a acestora, masteranzii le-au supus unui studiu prin prisma evenimentelor juridice legate de reforma justiției.
Evident, nu se intenționează a pretinde la o autenticitate textuară a traducerilor realizate, intentia fiind popularizarea cunoasterea documentelor emise de Comisie, deoarece nu toate aveau traducere în limba română.
Textul autentic al documentelor menționate poate identificat pe
www.venice.coie.int. Culegerea este orientată spre subiecţii interesaţi de reforma justiţiei nationale, în special, și de valoarea documentelor Comisiei de la Veneţia.
324 / E-43 III-147857
Election Integrity and the Quality of Democracy : Challenges and Pathways to Good Governance / ed. : Natalia Putină, Mariana Iațco. - Chișinău : [S. n.], 2025 . - 285 p. - ISBN 978-9975-62-850-1
This publication provides a comprehensive examination of the multifaceted issues affecting electoral processes in various regions, offering critical insights into the mechanisms that safeguard democratic principles, as well as the vulnerabilities that undermine them.
The contributions in this book span a wide range of topics, including analyses of:
- geopolitical stakes and external influences on elections,
- implications of the digital era for democratic processes,
- the intersection of corruption,
- economic instability,
- war with electoral outcomes.
Attention is given to voter awareness democratic participation, highlighting factors that shape political engagement and in democratic institutions.
Additionally, the role of electoral mechanisms and effectiveness of public authorities in ensuring free and fair elections are explored in depth.
The challenges posed disinformation and foreign interference emerge as critical themes throughout the book, with discussions on the interplay between artificial intelligence and misinformation, countermeasures to information manipulation as a national security threat, and empirical insights into civic attitudes regarding electoral integrity.
Another key area of exploration in this volume is the resilience of democratic institutions in the face of electoral fraud and clientelism. Various studies address the pressing need for vigilance and reform, questioning whether electoral fraud can ever be eradicated and analyzing the influence of external powers through electoral fully manipulation.
Cuprins:
- The Percentage Designation Mechanism in the Republic of Moldova: Challenges and Results/ Carolina Budurina-Goreacii
- The Challenges of Modern Democracy/ Ana-Maria Andronache
- Disinformation and Artificial Intelligence. The Case of the Republic of Moldova /Rodica Panța
- Electoral System in Romania – Legal Framework, Interinstitutional Cooperation/ Letitia Mihaela Morar
- Are We on a Slippery Slope? Mapping Democracy Threats in Central and Eastern Europe/ Gabriela Rzepka
- Without Corruption – Towards a Knowledge Society through Europeanization and Globalization/ Tatiana Busuncan
- Civic Attitudes and Representations Regarding Electoral Integrity in the Republic of Moldova/ Mariana Iațco, Natalia Putina
- Ingérences étrangères dans les élections présidentielles de la République de Moldavie 2024/ Svetlana Cebotari
- Development of Conceptual Apparatus of the Contemporary Security Studies for Better Analysis of Securing Good Governance and Democracy/ Serghei Sprincean
- “Soft Power” in the Digital Age – Globalization and Changes in Power Dynamics/ Alexandru Topolenco
- The Necessity of Fraud in Elections: Why Fraud Cannot Be Erased?/ Marius Văcărelu
- Frauda electorală în Republica Moldova: între mit și realitate/ Igor Bucataru, Vladimir Borș
- Tehnici de gestionare a imaginii competitorilor electorali în alegerile prezidențiale din Republica Moldova, 2024: studiu de caz/ Aurelia Peru-Balan
- Quo vadis, Republica Moldova?/ Iurie Iachimenco
- When Voting Isn’t Enough: The Hidden Erosion of Democratic Values/ Barbara Balicka
- Periods of Romanian Constitutional Law with Regard to the Right to Vote/ József Zoltán Fazakas
- Political Culture and Democratic Resilience: A Conceptual-Theoretical Approach. Towards a Pluralist Political Culture/ Valentin Quintus Nicolescu, Alexandru Drăgulin
- Subverting the Vote: Hybrid Tactics in Democratic Disruption/ Csongor B. Veress
- Myths and Manipulation Techniques in the Electoral Campaign for the October 20, 2024, Presidential Elections in the Republic of Moldova/ Victoria Bevziuc, Olga Burdila
- Post -Democracy and Its Contemporary Challenges/ Iulia Gorincioi
339.1 / M-78 III-148055
Prezentul curs se
adresează studenţilor de la Facultatea Stiinte Economice, cu scopul de a oferi
acestora un prim pachet de informaţii referitoare la problemele de baza privind
finanţele internationale. Cursul le oferă posibilitatea de a dobândi
cunoștinţe functionale în domeniul finanţelor internaționale și de a aplica
cunoștinţele dobândite în rezolvarea unor probleme specifice din acest domeniu.
Acest curs participă la formarea competenţelor profesionale generale
ale personalităţii integre și a competențelor profesionale în domeniul
financiar-bancar internaţional pentru a corespunde cerințelor actuale și de
perspectivă ale pieţei de muncă locale și internaționale -aplicarea cadrului normativ din domeniul financiar-bancar și domenile
conexe.
Studenţii care
parcurg cu succes acest curs vor înțelege conceptul de finanțe internaţionale.
Ei vor ști ce este sistemul valutar, cursul de schimb valutar și piaţa
valutară. De asemenea, vor putea folosi exemple practice pentru a recunoaște
modificările cursului de schimb valutar, cum ar fi aprecierea, deprecierea,
devalorizarea și reevaluarea. La expunerea cursului se vor utiliza informaţiile
și experienţa naţională, precum și a altor state în domeniul desfășurări
operaţiunilor valutar-financiare internaţionale.
Cursul de lecţii este structurat în 8 teme, în care sunt prezentate, fntr-un mod sistematic, o serie de aspecte de bază referitoare la finanţele internaţionale.
Din cuprins:
Tema 1. Esența, conceptul finanțelor internationale
Tema 2. Echilibrul valutar si balanta de plati extern
Tema 3. Piața monetară internatională
Tema 4. Mecanismul cursului valutar
Tema 5. Modalitățile de plată internațional
Tema 6. Creditul international
Tema 7. Lichiditatea internațională. Datoria externă