Faceți căutări pe acest blog

Cea de a 10-a aniversare a Cartei drepturilor fundamentale a UE



Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a fost proclamată în mod solemn la 7 decembrie 2000. Cu toate acestea, ea nu a devenit pe deplin obligatorie din punct de vedere juridic decât după ce a fost integrată în Tratatul de la Lisabona în decembrie 2009. În acest an se împlinesc așadar 10 ani de când Carta drepturilor fundamentale a UE a devenit obligatorie din punct de vedere juridic.

Carta conține 50 de articole legate de drepturile politice, sociale și economice. Statele membre au datoria de a respecta drepturile și principiile enunțate în cartă ori de câte ori acționează în sfera de aplicare a dreptului UE. Carta se aplică instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, precum și statelor membre atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii Europene.

Rezultatele unui sondaj Eurobarometru realizat recent privind cunoașterea cartei de către cetățeni arată că doar 42 % din respondenți au auzit de Cartă și 12 % știu ce este.

Consiliul UE a adoptat concluzii cu ocazia celei de a 10-a aniversări a Cartei drepturilor fundamentale. În respectivele concluzii se reafirmă faptul că Uniunea se întemeiază pe valori comune precum respectarea demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste drepturi reprezintă o piatră de temelie a Uniunii Europene și trebuie respectate pe deplin de toate statele membre, precum și de instituțiile UE.
Constatând faptul că gradul de cunoaștere a cartei rămâne scăzut în rândul populației, Consiliul face apel la statele membre să își consolideze activitățile de sensibilizare și formare față de toate părțile interesate principale, inclusiv factorii de decizie, funcționarii publici, practicienii din domeniul dreptului, precum și instituțiile naționale din domeniul drepturilor omului, organizațiile societății civile etc


CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE

'

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cautare in

Traduceti