Centrul 
Pro-European/BNRM a găzduit o Masă Rotundă cu participarea dlui Igor 
BARÁT,  expert din Slovacia, care a împartăşit din experienţa  ţării 
sale în implementarea Acordului de Asociere/DCFTA. 
De asemenea, au fost 
abordate şi alte subiecte importante legate de UE, dar şi modalităţile de
 prezentare a acestora într-un limbaj cât mai accesibil.
 
Expertul slovac a adus exemple concrete de dezvoltare a relaţiilor 
UE-Slovacia şi din perspectiva sectorului asociativ etc. 
Evenimentul a reunit reprezentanţi ai ambasadei Slovaciei în Republica Moldova, comunicatori publici, reprezentanţi ai societăţii civile, fiind organizat în cadrul campaniei Guvernului de informare a cetăţenilor privind procesul de integrare europeană. 
Masa Rotundă a fost organizată cu scopul de a cunoaşte cât mai multe istorii de succes a ţărilor care au aderat la UE şi de a putea înţelege, şi mai târziu explica, multiplica mesaje pe teme legate de UE, pentru a putea mai uşor comunica cu populaţia.
Igor BARÁT - fost responsabil în cadrul Guvernului Slovaciei pentru introducerea 
monedei euro, fost purtător de cuvânt al Băncii Naţionale a Slovaciei, 
fost jurnalist în cadrul televiziunii publice slovace. În prezent, dl 
Barat este membru al Consiliului de Directori al Postal Bank (Slovacia).

 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu