341.2 / V-31; I-1300169
VĂTĂMAN, Dan. Istoria integrării europene. Curs universitar / Dan Vătăman. - București: Pro Universitaria, 2025. -184 p. - ISBN 9786062620288.
În dorința de a pune la dispoziția studenților de la Specializarea „Relații Internaționale și Studii Europene” un instrument de lucru care sa îi ajute sa aprecieze și sa înțeleaga pe deplin Uniunea Europeana, prezentul curs universitar a fost conceput astfel încât sa ofere cursanților nu doar reperele cronologice, ci și unele delimitari conceptuale și clarificarea unor termeni de specialitate.
Mai mult, structura cursului a fost adaptata la nevoile de învațare ale studenților, fiecare capitol având incluse o secțiune cu întrebari și teme recapitulative, precum și o serie de teste pentru verificarea cunoștințelor și evaluarea formativa a învațarii. Ca urmare, având în vedere valoarea surselor de informare și claritatea formularilor, dar și elementele de noutate conținute, prezentul curs universitar va asigura studenților dobândirea competențelor specifice și, totodata, capacitatea de a corela cunoștințele teoretice cu abilitatea de a le aplica în practica.
Prof. univ. dr. Dan Vătăman
Prezentul curs universitar a fost conceput astfel încât să asigure cursanților nu doar reperele cronologice, ci și unele delimitări conceptuale și clarificarea unor termeni de specialitate. Mai mult, au fost prezentate unele teorii apărute în decursul timpului și care încearcă să explice procesul de integrare europeană și rezultatul său final, respectiv crearea Uniunii Europene și modul în care aceasta funcționează, toate aceste abordări teoretice fiind grupate și definite generic în literatura de specialitate ca „teoria integrării europene”.
Cursul universitar vine în întâmpinarea studenților cu o retrospectivă asupra apariției și evoluției de-a lungul secolelor a ideii de unitate în spațiul european, începând cu antichitatea greco-romană și continuând cu evul mediu, epoca modernă și epoca contemporană.
Ca element inedit, cursul universitar abordează evoluția ideii europene în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, punând în antiteză modelul de unificare europeană în viziunea Germaniei Naziste cu modelul dorit de ceilalți europeni.
Elemente de noutate și interes:
- sunt prezentate progresele, limitele și blocajele înregistrate de-a lungul timpului în procesul de integrare europeană, analiza fiind focalizată asupra fiecărei etape în evoluția Comunităților Europene către Uniunea Europeană de astăzi.
- fiecare dintre cele 14 cursuri conține o secțiune cu întrebări și teme recapitulative, precum și o serie de teste pentru verificarea cunoștințelor și evaluarea formativă a învățării.
Continutul celor 14 cursuri a fost elaborat în baza unei vaste bibliografii, fiind studiate atât lucrări ale unor autori din tară si străinătate, cât si documente, studii si articole continute în diverse site-uri internet de specialitate.
Astfel, având în vedere structura adaptată la nevoile de învățare ale studenților și, în plus, valoarea surselor de informare și claritatea formulărilor, prezentul curs universitar se va constitui într-un valoros și util instrument de lucru, asigurând studenților dobândirea competențelor specifice și capacitatea de a corela cunoștințele teoretice cu abilitatea de a le aplica în practică.
- Cursul 1 – Aspecte generale privind studierea conceptului de integrare europeană
- Cursul 2 – Repere ale ideii de unitate europeană din antichitate și până în epoca modernă
- Cursul 3 – Ideea europeană în perioada interbelică
- Cursul 4 – Ideea europeană în perioada celui de-al Doilea Război Mondial
- Cursul 5 – Relansarea ideii europene după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial
- Cursul 6 – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului: primul pas către Europa supranațională
- Cursul 7 – Comunitatea Europeană de apărare: o încercare eșuată de extindere a integrării europene
- Cursul 8 – Relansarea procesului de integrare europeană și adoptarea Tratatelor de la Roma
- Cursul 9 – Procesul de integrare europeană în contextul evoluției comunităților europene către UE
- Cursul 10 – Instituirea Uniunii Europene prin Tratatul de la Maastricht: o nouă etapă în procesul de integrare europeană
- Cursul 11 – Extinderea istorică a Uniunii Europene de la 15 la 25 de membri: punctul culminant al procesului de integrare europeană
- Cursul 12 – Eșecul tratatului constituțional și lansarea unei „perioade de reflecție” asupra viitorului UE
- Cursul 13 – Tratatul de la Lisabona: o etapă importantă în evoluția procesului de integrare europeană
- Cursul 14 – Aderarea României la Uniunea Europeană: un vis devenit realitate

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu