Faceți căutări pe acest blog

Achiziții noi- Codex Constituțional: Constituțiile statelor membre ale UE

CODEX constituțional : Constituțiile statelor membre ale Unuinii Europene ; Constituția Republicii Moldova ; Constituția Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord / Ștefan Deaconu (coord.), Domnica Manole, Elena Simina Tănăsescu [et al.]. ─ Ed. a 2-a, rev. și actualizată . ─ Chișinău : Cartier,  2024. - 

Este o lucrare elaborată în premieră în România și Republica Moldova, care reușește să pună într-un singur document textul în limba română al tuturor Constituțiilor statelor membre ale Uniunii Europene însoțit de un scurt comentariu. Consultarea în limba română a textului legilor fundamentale din cele 29 de state (27 de state membre ale Uniunii Europene plus Constituția Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Constituția Republicii Moldova) va facilita destul de mult cunoașterea modului în care sunt structurate și funcționează instituțiile fundamentale ale altor state, a modului de reglementare, protejare și garantare a drepturilor fundamentale ale cetățenilor în toate aceste țări, a principiilor generale de organizare a statelor și a elementelor specifice fiecărui sistem constituțional în parte.

Lucrarea nu este și nu se vrea a fi una de cercetare juridică aprofundată, ci mai degrabă reprezintă un instrument util, pus la îndemâna oricărei persoane care nu are acces la textul original sau într-o limbă de circulație internațională al legilor fundamentale din alte ţări și care dorește să cunoască modul în care alte state au reglementat anumite instituții juridice în constituțiile lor.

Pe lângă traducerea în limba română a textului legilor fundamentale, publicațiile oferă cititorului o scurtă prezentare a fiecăreia dintre cele 29 de constituții după o structură comună:
1. scurt istoric;
2. raporturile dintre principalele autorități statale; 
3. puterea judecătorească; 
4. administrația publică locală și organizarea administrativă a teritoriului; 
5. drepturile fundamentale; 
6. raportul dintre dreptul național și dreptul Uniunii Europene și 
7. controlul de constituționalitate.

Stabilirea unor criterii comune de prezentare, în afară de faptul că permite o analiză comparativă aplicată, are și avantajul de a pune accentul pe principalele probleme constituționale comune României și Republicii Moldova în drumul lor de integrare, respectiv, de aderare și integrare europeană.
Meritul lucrării este nu numai acela de a pune la dispoziția oricăruia textul Constituțiilor în limba română, dar și de a face o prezentare a fiecărei Constituții din perspectivă istorică, de a prezenta drepturile fundamentale la nivelul fiecărui stat, principalele autorități statale și modul de funcționare a puterilor statului, precum și raportul dintre dreptul național și dreptul Uniunii Europene. Valoarea lucrării este dată atât de conținut, cât și de colectivul de juriști care au contribuit la apariția ei, fiecare dintre cei 6 coautori fiind cunoscuți și recunoscuți teoreticieni și practicieni ai dreptului constituțional la nivel național și internațional./Alina-Ștefania GORGHIU, Ministrul Justiției, Guvernul României / Veronica MIHAILOV-MORARU, Ministrul Justiției, Guvernul Republicii Moldova

342.4(4)  C-66   III-147103

Vol. 1,  2024. - 807 p. - ISBN: 978-9975-86-814-3; Idem [Resursa electromica]- URL:https://ipre.md/wpcontent/uploads/2024/10/Codex_constitutional_vol1_pentru-site_17.10.2024.pdf

Cuprins:

Cuvânt-înainte
Nota coordonatorului
  • Constituţia Republicii Austria
  • Constituţia Regatului Belgiei
  • Constituţia Republicii Bulgaria
  • Constituţia Republicii Cehe
  • Constituţia Republicii Cipru
  • Constituţia Republicii Croaţia
  • Constituţia Regatului Danemarcei
  • Constituţia Republicii Elene
  • Constituţia Republicii Estonia
  • Constituţia Republicii Finlanda
  • Constituţia Republicii Franceze
  • Legea Fundamentală A Republicii Federale Germania
  • Constituţia Irlandei
  • Constituţia Republicii Italia
  • Constituţia Republicii Letonia
  • Constituţia Republicii Lituania
  • Constituţia Marelui Ducat De Luxemburg

342.4(4)  C-66   III-147105
Vol. 2, 2024.  - 715 p. - ISBN: 978-9975-86-815-0; Idem [Resursa electromica] URL:  https://cdcip.ro/Codex_constitutional_vol2%20(1).pdf

Cuprins:
  • Constituția Republicii Malta
  • Constituția Regatului Unit Al Marii Britanii Și Irlandei De Nord
  • Constituția Regatului Țărilor De Jos
  • Constituția Republicii Moldova
  • Constituția Republicii Polone
  • Constituția Republicii Portugheze
  • Constituția României
  • Constituția Republicii Slovace
  • Constituția Republicii Slovenia
  • Constituția Regatului Spaniei
  • Constituția Regatului Suediei
  • Constituția Ungariei
Evenimentul de lansare organizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene în parteneriat cu Curtea Constituțională a Republicii Moldova

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cautare in

Traduceti