În contextul celebrării Zilei Internaționale a Femeii, care simbolizează emanciparea femeii, fiind instituită pentru a promova drepturile acestora și egalitatea cu bărbații, Centrul Pro-European de Servicii și Comunicare vă invită, în perioada 7-21 martie 2017, să vizitați expoziția ”Asigurarea drepturilor femeilor la nivel european”, care cuprinde cele mai importante și cele mai recente publicații și documente ale Consiliului Europei și Uniunii Europene care încurajează statele europene să garanteze participarea egală a femeilor în toate domeniile vieții publice și private.
Realizarea acestui obiectiv este esențială pentru protecția drepturilor omului, funcționarea democrației, respectarea Statului de drept, precum și creșterea economică și competitivitatea.
În urmă cu
peste 100 de ani, în martie 1911, a fost sărbătorită prima Zi Internaţională a
Femeii, în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. Peste un milion de femei şi
bărbaţi au participat în această zi la manifestaţii pentru ca femeilor să li se
acorde drepturi legate de muncă, dreptul la vot, educaţie şi de a deţine
funcţii publice. Însă și în prezent, în Europa, per total, femeile muncesc mai mult
decât bărbaţii, conform statisticilor, media la nivelul Uniunii Europene fiind
de 64 de ore pe săptămână în cazul femeilor, în comparaţie cu 53 de ore în
cazul bărbaţilor.
Începând cu anii ”80, instaurarea egalității de facto între femei și bărbați se află pe prin plan printre prioritățile Consiliului Europei, fiind adoptat un cadru juridic și politic exhaustiv în acest domeniu. Cu toate acestea, deși statutul juridic al femilor din Europa s-a ameliorat, egalitatea reală este departe de a fi realizată. Violența și discriminarea sunt prezente în multe sectoare, menținând femeile și bărbații în rolurile lor tradiționale și împiedicând femeile să beneficieze în măsură deplină de drepturilor omului.
Expoziția oferă o imagine de ansamblu asupra celor mai importante instrumente europene cu privire la asigurarea drepturilor femeii, începând cu Strategia Consiliului Europei în acest domeniu, care este un document de orientare pentru toate cele 47 State membre ale sale și urmând cu culegeri de texte și rapoarte ale experților referitoare la standardele europene de nediscriminare, drepturile sociale și economice ale femeii, asigurarea accesului femeilor la justiție, inclusiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. O atenție particulară în cadrul expoziției este acordată studiile recente și recomandărilor privind participarea femeilor în viața publică și politică din țările Parteneriatului Estic.
De asemenea, este pusă în evidență importanța Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul). Sunt expuse atât textul Convenției, cât și mecanismul său de monitorizare, și comentariile explicite privind articolele Convenției. Broșuri de informare sunt accesibile publicului care va vizita expoziția.
De asemenea, este pusă în evidență importanța Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul). Sunt expuse atât textul Convenției, cât și mecanismul său de monitorizare, și comentariile explicite privind articolele Convenției. Broșuri de informare sunt accesibile publicului care va vizita expoziția.
Egalitatea între femei și bărbați și este unul dintre obiectivele Uniunii Europene. De-a lungul timpului, legislația, jurisprudența și modificările aduse tratatelor au contribuit la consolidarea acestui principiu și la implementarea sa în UE.
Un alt compartiment vast al expoziției cuprinde strategii, politici, documente, studii, statistici, infografice și cele mai recente (2016-2017) publicații ale Uniunii Europene cu privire la asigurarea egalității de gen și a drepturilor femeilor,
inclusiv textele Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE)
Documentele, publicațiile și informațiile la acest subiect, inclusiv cele prezentate la expoziție, pot fi consultate, accesând următoarele linkuri:
- Raport anual 2016: Implementarea Strategiei egalității de gen 2014-2017 a Consiliului Europei
- Reprezentarea politică a femeilor în țările Parteneriatului Estic: Studiu
- Prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor: dosar tematic
- Asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi: E_publicaţii_2015/2016
- E.8 EGALITATEA GENURILOR / EGALITE DES SEXES / SEXUAL EQUALITY
Tematica expoziţiei date este foarte actuală, chiar un subiect durut in ţara noastră.Aş dori să vizităm in comun cu colegii,familia.
RăspundețiȘtergereVă așteptăm cu plăcere. Am putea discuta asupra acestor subiecte. Tel de contact: 0 22 24 10 96.
Ștergere