În urmă cu doisprezece ani, aproape trei mii de oameni şi-au pierdut viaţa în atacurile teroriste de la New York şi Washington. Comemorarea acestei tragedii este o oportunitate de a aduce un omagiu victimelor nevinovate, dar, de asemenea, de a reflecta cu privire la măsurile de combatere a terorismului adoptate de către Statele Unite şi Europa. În realitate, în numele acestei lupte au fost autorizate detenţii ilegale şi tehnici de interogare asimilate actelor de tortură, astfel încât însuşi răspunsul la aceste atacuri teroriste a provocat noi suferinţe şi încălcări ale drepturilor omului, a menţionat Nils Muižnieks, Comisarul Consiliului Europei pentru drepturile Omului, untr-un nou articol publicat în Carnetul drepturilor omului.
Până în prezent, guvernele nu şi-au manifestat interesul de a stabili adevărul şi a-şi recunoaşte complicitatea în programul ilegal de „extrădări extraordinare", realizat de către CIA în Europa între 2002 şi 2006. Acest program a inclus răpirea , detenţia şi maltratarea persoanelor suspectate de terorism. Deseori, invocarea abuzivă a secretului de stat a devenit un obstacol pentru iniţiativele judiciare şi parlamentare care vizau identificarea responsabililor. Deşi, uneori, secretul este într-adevăr necesar pentru protecţia statului, aceasta nu ar trebui să fie o scuză pentru a acoperi încălcări grave ale drepturilor omului .
Citeşte tot articolul:
În engleză
În franceză
În rusă
Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliul Europei Nils Muižnieks, a facut un nou apel ca autorităţile române să declanşeze o nouă anchetă în dosarul programului închisorilor secrete ale CIA. Iolanda Bădiliţă a realizat un interviu cu Comisarul Nils Muižnieks pentru Radio Europa Liberă despre implicarea României în programul CIA al închisorilor secrete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu